Enigma Otiliei

de George Călinescu.

(spoiler warning)

Autorul este un campion la lungimea descrierilor, detaliile sale devenind de o minuţiozitate dureroasă. Abundenţa termenilor în franceză (cu presupunerea că toată lumea o cunoaşte) măreşte tentaţia de a abandona opera

Dacă romanul ar fi divizat în două părţi: (1) poveste de dragoste şi (2) despre moştenire şi familie; aş fi renunţat fără mari regrete la partea a doua. Combinaţia acestora stă să demonstreze, probabil, că drumul prin viaţă nu este niciodată o linie dreaptă. Chiar înarmat cu aceste idei, sfârşitul m-a lăsat cu gura căscată:

“Cine a fost în stare de atîta stăpînire, e capabil să învingă şi o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor.

Otilia”

    Două lucruri care m-au surprins:

    • expresia “& co.” atât de frecventă în ziua de azi era folosită chiar şi 100 de ani în urmă, în forma “et Co”.
    • calificativele “fain”, “faină” erau folosite de pe atunci (din germană, nu din engleză cum credeam).

    Citate:

    • Cîteodată îmi vine să ţip, şi atuncea mă răzbun pe pian.
    • Era o apă mocnită, smîrcoasă, cum apare uneori în visele grele în care adormitul se cufundă mereu în nămoluri universale şi nu scapă de ele decît zburînd pe deasupra.
    • Cine iubeşte îşi ascunde sentimentele, nu face rău celuilalt.
    • Voi toţi bărbaţii sînteţi, bătrîni şi tineri, nişte copii.
    • Dacă dumneata eşti bolnav şi nu suferi lumea, nu trebuie s-o sileşti şi pe ea să se călugărească.
    • După plecarea lui, Otilia rămase cu privirea în gol, îşi şterse cu o batistă nişte lacrimi ce nu voiau să curgă, apoi se repezi ca o nebună pe scări şi intră în odaia cu pianoforte, unde începu să cînte vijelios tot ce-i venea în minte.
      — Lipsă de griji, mormăi Marina în bucătărie. Doar ce griji are?
    • Acum înţelese profund zbuciumul Otiliei, starea asta ciudată în care te simţi străin pe lume şi totuşi pironit pe loc într-un mediu în aparenţă strălucit.
    • Eşti nesuferit, nu mă laşi să respir. Aşa se sărută? Parcă eşti ventuză!
    • Ah! ah! frumoasă e tinereţea. Unde mai vine o dată, că aş şti cum s-o trăiesc!
    • Ştii, artistele îşi pot îngădui luxul de a fi puţin prostituate.
    • La vîrsta asta, voi tinerii, jucaţi tot sufletul pe o carte.
    • Numesc deşteaptă o femeie care suceşte capul bărbaţilor. Ăsta e rostul femeii.
    • Olimpia, jignită, lăsă să se vadă în ochii ei toată verzimea urii.
    • O mînă spală pe alta, şi amîndouă obrazul.
    • Pe cea mai delicioasă fată îţi dau voie s-o iubeşti, s-o slăveşti, dar, dacă vrei să-ţi rămînă neştearsă în amintire, fugi de ea.
    • Mai plăcut e să-ţi aduci aminte fericiri trecute, decît ca după o tinereţe uscată să ai tîrziu ceea ce n-ai avut la vreme.
    • “numai eu ştiu să iubesc, fiindcă sufletul meu e vacant, fiindcă eu n-am iubit încă pe nimeni”
    • […] nimic nu îmbătrîneşte mai mult ca supărarea.
    • În genere, omul preocupat prea mult de problema succesului nu izbuteşte.
    • Noi fetele, Felix, sîntem mediocre, iremediabil mediocre, şi singurul meu merit este acela că-mi dau seama de asta.
    • Frumoasă înmormîntare. Ştiu c-a avut trăsuri şi vreme frumoasă. Bogaţii şi cînd mor au noroc.

    3 Responses to Enigma Otiliei

    1. Alex says:

      Wow! Cele doua lucruri m-au surprins si pe mine. Totusi… e posibil ca germanii s-au inspirat de la englezi (-:

      Iar “et co” poate ca e derivat din “et al”?

    2. Barbosu Eugen says:

      Hm, meserie citatele.

    3. flori de mac says:

      Placut si mie carticica. tema de acasa la romana :)
      Intradevar,faine citate.

      O mica remarca lui Alex: germanii nu se puteau inspira de la englezi, din simplu fapt ca l.engleza face parte din grupul limbilor germanice,daca e sa-i analizezi provenienta ;)

    %d bloggers like this: