Ultima Noapte De Dragoste, Întâia Noapte De Război

Romanul lui Camil Petrescu face parte dintr-o serie de opere româneşti pe care mi-am propus să le citesc pentru a-mi şterge o dată şi pentru totdeauna impresia că nu există cărţi româneşti care merită citite. (Totuşi a reuşit numai pe jumătate.)

  • Dragostea-i frumoasă tocmai pentru că nu poate cunoaşte nici o silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi impui să te iubesc cu sila.
  • […] am gândit: sunt pierdut… liniştit şi simplu, cum poate fi un medic care ar constata că are cancer.
  • O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie…
  • Iubeşti întâi din milă […]
  • Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.
  • […] femeia crede că din această simbioză sentimentală, care e iubirea, poate să-şi ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fără să facă rău restului.
  • Nelinişte metafizică? […] Nelinişte metafizică e să priveşti o femeie în ochii mari. […] Să simţi că lumea e fără margini, că suntem atât de mici, că frumuseţea are pete şi e trecătoare, că dreptatea nu se poate realiza, că nu putem şti niciodată adevărul. Să fii, din cauza asta, trist… să iubeşti florile şi să zâmbeşti când vezi oameni ca Nae Gheorghidiu, care nu bănuie nimic şi îşi au socotelile lor.
  • Lucrurile n-au nimic al lor: nici formă, nici culoare, nici sunet.
  • Filozofii şi nebunii sunt cei mai mari adepţi ai logicii.
  • […] oricine iubeşte e ca un călător, singur în speţa lui pe lume, şi nu are drept decât doar să bănuiască aceleaşi sentimente şi la alţii, câtă vreme nu corespunde cu ei decât prin mijloace atât de imperfecte de comunicare, cum e cuvântul.
  • […] femeia care iubeşte are toate neruşinările, cu o inconştienţă care pare magnifică tuturor […]
  • […] femeia înşală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.
  • – […] Nu, atâta luciditate e insuportabilă, dezgustătoare.
  • Marii voluptuoşi şi cei care trăiesc intens viaţa sunt, neapărat, şi ultralucizi.
  • […] toate sufletele acestea de carne şi mătase devin prea târziu, şi de prisos, bune.
  • Şi sufletele noastre pluteau deasupra cuvintelor, în ezitări, fâlfâituri, fixări, şi iar mici zboruri, ca un roi de fluturi deasupra unei plante, care ar fi încet transportată pe drum.
  • […] singura existenţă reală e aceea a conştiinţei.
  • Nu se poate susţine stupiditatea că nu există cauze şi adevăruri care să merită să te pasionezi pentru ele, că totul e relativ şi indiferent, în raport cu… eternitatea. Totdeauna indiferenţa asta ideologică şi amabilă, prezentată sub unghiul veşniciei, ascunde mici aranjamente făcute sec, sub unghiul actualităţii şi cu caracter strict personal. Să te consider spectator indulgent şi amuzat al lumii aceştia plină de infamie şi de prostie e să faci parte din ea, să beneficiezi de infamiile ei, având aerul că-i eşti deasupra.
  • […] dar niciodată n-am avut prilejul să fiu până la capăt nefericit.
  • Aş fi vrut să alerg, să strâng sticlă spartă în pumni, să încerc orice, numai să pot fărâmiţa din noaptea care mă despărţea de zorii zilei.
  • Dacă vedeam o pereche sărutându-se, eram ca acele mame care au pierdut un copil şi văd, jucându-se în drum, frumoşi copii străini. Piesele de teatru şi filmele cu dragostea, care îndură orice şi până la capăt tot biruie, îmi dădeau o înlăcrimată şi stupidă melancolie.
  • Mici incidente care se hipertrofiau, luau proporţii de catastrofe.
  • Am înţeles, din nou, că iubirea fizică frumoasă e o profanare. E nevoia amară de a zdrobi, de a răzbi într-o îmbrăţişare, odată cu trupul frământat, şi sufletul, prizonier suav în el, în clipele acelea.
  • […] privire de căprioară blondă, înjunghiată.
  • – […] Incertitudinea e mai bună decât adevărul […]
  • – Nu ştii niciodată… nu ştim niciodată nimic.
  • Dragostea e, cele mai adeseori, frăţietate în amar.
  • […] n-aş vrea să existe pe lume o experienţă definitivă […] de la care să lipsesc.
  • Declasaţii în societate, sau chiar numai cei ocoliţi într-un salon, încep să aibă un orgoliu de izolaţi, de nedreptăţiţi, care caută să transforme excluderea în avantaj.
  • Nu credeam în nimic… nici măcar în Dumnezeu… şi această zi, arătându-mi limitele voinţei şi ale personalităţii în comparaţie cu alţii, mă dovedea într-o inferioritate de epavă.
  • […] ca un bolnav care, spre deosebire de toţi cei din jurul lui, nu ştie că impresia de mulţumire şi bunăstare pe care o are e semnul agoniei apropiate […]
  • Drama războiului nu e numai ameninţarea continuă a morţii, măcelul şi foamea, cât această permanentă verificare sufletească, acest continuu conflict al eului tău, care cunoaşte altfel ceea ce cunoştea într-un anumit fel.
  • Ficţiunile nu se pot compara şi el nu poate crea realităţi.
  • Nu te bate în duel cu unul care nu ştie să se bată, că e periculos…
  • Şi e atâta sete de idolatrie, sunt atâtea disponibilităţi de nădejde în poporul acesta, care se simte mereu aruncat de pe scara înaltă a istoriei, încât figura generalului a şi devenit legendară.
  • Îl cunosc cum nu l-a cunoscut nici mama lui — căci numai acolo, în faţa morţii şi a cerului înalt, poţi cunoaşte oamenii — dar nu ştiu absolut nimic despre el.
  • I-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi… de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul.

Mai este o imagine pe care văd că nu am capturat-o cu nici un citat: frig, noroi, întuneric, focuri de armă şi nu ştii ce se întâmplă nicăieri.

2 Responses to Ultima Noapte De Dragoste, Întâia Noapte De Război

  1. mihaela says:

    ..dap..si mie imi place Camil Petrescu:X:X:X

  2. […] romanului Ultima noapte… este aceea că “singura existenţă reală este cea a conştiinţei.” Exaltarea […]

%d bloggers like this: